a real life, a real soul
Alegeri prezidentiale? Neah… la noi lupte, manipulari si fff multe kkt-uri. Imaginea de mai jos vorbeste de la sine.
Ups… s-a anulat nunta. Nu-i stres, ei oricum si-au facut “paranghelia” aseara sa fie siguri… macar raman cu mancarea si bautura din ei, dar fara cinste.
Zicea cineva ca nu se poate. BA SE POATE!
“La multi ani Romania!”
Azi, in 1 decembrie sarbatorim 91 de ani de la Unire. Cum sarbatorim aceasta zi a romanilor, a tarii noastre? Fiecare cum poate, la Bucuresti parada militare, la Alba Iulia parada a portului national. Mi-ar fi placut sa fie si aici manifestari grandioase cum erau altadata dar asta e, a fost frumos si asa, macar s-a marcat momentul.
Parcul din fata catedralei este plin de tarabe cu tot felul de chestii… mici, bere, vin, obiecte traditonale, steaguri si apoi alte o multime de chestii care nu au nici o legatura cu unirea… dar se vand si asta conteaza pentru micii negustori.
E inca devreme, concertele vor fi abia diseara, dar deja e plin de lume. Am avut placerea sa vad in jurul statuii lui Mihai Viteazul tineri care jucau hora unirii… a fost un moment in care m-am simtit mandra ca sunt romanca si fericita ca azi e ziua nationala a Romaniei. Traiasca Romania Dodoloatza!
In articolul precedent am pomenit de postul Craciunului, dar doar foarte succint asa ca m-am hotarat sa detaliez subiectul. De ce? Pentru ca ne influenteaza indiferent daca il tinem sau nu. Chiar daca am hotarat deja ca e prea greu sau ca nu are rost sau ca ne slabim organismul si gripa porcina e pe noi 
sau orice alt fel de motive putem nascoci pentru a scapa de post, majoritatea oamenilor au remuscari pentru laptele din cafeaua de dimineata in aceasta perioada. Stiu, stiu, nu toti au, dar eu ma refer la acei oameni care cred in post si in puterea lui de a te ajuta si de a te apropia mai mult de Dumnezeu.
Eu cred in post? DA, cred ca daca il tii cu credinta adevarata iti va fi de folos… poate nu asa cum vrei tu (sa castigi la loto, sau sa pleci de Craciun la Viena), dar intotdeauna iti face bine… spiritual si fizic. Poate in viata ta nu vor fi castiguri materiale, poate pormoneul tau va fi gol (asta e si vina ta pentru ca ai cam exagerat cu atatea cadouri depasind bugetul), dar o minune va fi si o vei simti mult mai profund si anume Sfanta Sarbatoare de Craciun, colindele vor suna altfel pentru sufletul tau.
Postul, cred eu, te pregateste pentru acea sarbatoare pe care o astepti tot anul si te ajuta sa o percepi la intensitate maxima.
Mi s-a intamplat de multe ori sa treaca sarbatorile pe langa mine fara sa ma bucur de bradul impodobit sau colindele ce rasunau peste tot, nu mi-a placut, m-am trezit in 26 decembrie asteptand urmatorul Craciun.
Vreau ca aceasta sarbatoare sa o simt prin toti porii. Zapada, bradul, Craciunul sunt lucrurile de care imi doresc sa ma bucur si daca asta inseamna ca trebuie sa renunt la minunata cafea cu lapte asa voi face.
P.S: Spor la mancat zacusca pentru cei ce tin post )
Eu am avut intotdeauna o problema cu cersetorii… mi se pare total incorect ce fac asa ca nu le dau niciodata nimic indiferent ca au vreun tzanc in brate sau sunt batrani sau copii… pentru mine e exact acelasi lucru.
Stiu ca majoritatea oamenilor obijnuiesc sa dea de pomana… “nu te intereseaza ce fac cu banii aia, daca isi cumpara de mancare sau de baut sau tigari, tu ai facut o fapta buna ” asa ne zicea noua profa’ de religie in clasa a 4-a. Eu personal n-am crezut chestia asta nici atunci, cu atat mai putin o cred acum.
Zilele trecute ii faceam o vizita la Ale in camin si mare surpriza numai ce ma trezesc cu o tigancusa de vreo 13-14 ani in fata mea care ma ameninta serios ca nu se da daca nu ii dau ceva bani. M-am enervat la culme, inteleg ca pestele parintii te forteaza sa cersesti (sau poate iti chiar face placere ca la munca e greu), dar asta e jaf la drumu’ mare. Am scapat rapid de ea, bineinteles ca mi-a impartasit cateva injuraturi nemaiauzite dar atata timp cat nu se atinge de mine si nu sta in calea mea poate sa zica fix ce vrea.
Acum stiu cateva persoane care si-ar dori din tot sufletul sa-mi explice cat ghinion au avut copii aia, ca sunt maltratati de parinti si cate si mai cate chestii de genul, nu va obositi ca NU MA INTERESEAZA.
Am cunoscut in Aiud un baiat absolut extraordinar, mergea prin padure aduna ghiocei si alte tot felul de flori de pe camp si le vindea, lua si pomana daca ii dadea cineva dar in principiu copilul ala castiga acei bani prin munca lui si nu avea mai mult de 10-11 ani pe atunci.
Se plimba seara cu noi prin oras si povesteam cu el despre scoala, parinti (ai lui il bateau daca nu ducea 30 de Ron in fiecare zi acasa), prieteni, jocuri si alte tot felul de subiecte specifice varstei lui, niciodata nu i-am dat nici un ban, poate mai luam cate un buchet de flori si ii dadeam bomboane (pe alea chiar le pastram pentru el si eu si Anda), dar nu a cerut niciodata nimic.
Noi ne-am mutat din Aiud si eu personal nu-l mai vazusem de vreo 2 ani si spre marea noastra uimire pe bulevard in Alba ne-a salutat un baiat inalt cu flori in mana… era tot el… baietelul cu flori din Aiud, am povestit un pic si apoi am plecat. A fost o intalnire minunata care ne-a bucurat cu adevarat pe amandoua… poate si pe el.
Ce vreau sa zic povestind toate astea? Pai simplu… nu conteaza nimic altceva decat ce fel de om vrei sa fii… daca esti un om bun nici cei mai rai parinti, nici cea mai grea soarta sau cel mai mare ghinion nu te va face cersetor, intotdeauna exista o solutie demna trebuie doar sa o gasesti.
Cea mai mare afacere este traficul de persoane si prin acea pomana nu faci altceva decat sa-l sprijini.
Stiu ca e un articol cam neortodox pentru postul Craciunului, dar asta e adevaraul (cel putin pentru mine si un post nu o sa ma faca sa vad lucrurile in roz).
Stiu cu cine o sa votez, asta nu o sa fie o problema. Convingerile mele politice sunt foarte cunoascute de catre oamenii apropiati cu care imi face placere sa ma lansez in dezbateri politice, restul probabil nici nu-s curiosi… nici n-ar trebui sa fie
Intotdeauna am militat pentru mersul la vot, toata prostia aia cu autobuzele de acum 5 ani nu am crezut-o, mi-am zis ca sunt minciuni pentru a influenta populatia… acum nu mi se par, sunt aproape sigura ca anumite partide au inceput deja “racolarea” oamenilor pentru autobuze, din fericire chestia asta o fac PSD-ul si zic din fericire pentru ca ii detest, m-ar fi ranit enorm sa aflu asta despre PDL. Stiu stiu sunt o visatoare… am crezut ca alegerile sunt un simbol al democratiei si poate chiar sunt, dar in tara noastra inca nu este democratie.
Corect ar fi sa fiu acum trasa de urechi pentru naivitatea ca doar PSD-ul face astfel de pregatiri, eu numai de astia stiu, dar probabil si restul fac… daca asa se joaca la alegerile din 2009 ar fi fraieri sa nu faca la fel.
M-am gandit serios sa nu merg la vot, dar totusi am sa merg pentru ca acela va un vot sincer pe care nu-l va putea fura nici unul dintre partide.
I-am pus pe cei mai importanti candidati ca sa nu fac discriminare, dar Basescu e favoritul Clar
Pe cine iubim noi cel mai mult? Asta e o intrebare foarte populara pe la varsta de 3-4 ani (cam pe cand incepi sa vorbesti coerent ) si intotdeauna raspunsul este “pe mama si tata”, in general fratii si surorile sunt rivalii in lupta pentru atentie asa ca nici gand sa-i incluzi si pe ei pe lista.
Concluzia acestei intrebari sau mai bine zis morala este ca inca de la inceputul vietii punem familia pe primul loc, pe ei in apreciem si ii iubim cel mai mult, stim ca parintii nostri vor fi intotdeauna langa noi, ne vor iubi neconditionat si ne vor ajuta fara reprosuri. DA, perfect… si totusi de ce uitam chestiile astea ? de ce starnim conflicte inutile ?
Raspunsul mi se pare pe cat de simplu si absurd pe atat de adevarat… pentru ca putem, tocmai pentru ca stim ca totul ne va fi iertat. Uneori sentimentele de orice natura, chiar si cele pozitive pot sa ne depaseasca si sa nu stim cum sa reactionam la o intalnire prea mult intarziata, nu stim cum sa ne readaptam obiceiurilor vechi pe care fara sa vrem le-am uitat desi tanjim in fiecare zi dupa ele.
Am sa dau cel mai simplu exemplu… inainte sa plec la facultate, in fiecare dimineata ne trezeam toti 4 si ne pregateam sa plecam fiecare in treaba lui sau in weekend faceam consiliu de famile la cafea sa stabilim programul pentru ziua respectiva, imi lipseste enorm acea perioada… si totusi cand sunt acasa acum ma emotioneaza atat de tare reinvierea acelui obicei incat ma doare parca… dar tot nu este dimineata sa nu ma gandesc la el.
In principiu ce-am vrut sa zic eu pe aici? Pai ca familia e cea mai importanta si ca merita sa treci peste acea “durere” pentru o discutie cu cei mai dragi oameni din viata ta… oriunde mergi… indiferent pe cine o sa cunosti niciodata cafea nu va fi la fel de buna .
Chiar ca a fost un weekend perfect, vreme calda, mancare buna si cel mai important o companie de milioane… Anda.
M-am simtit minunat fiind 24 din 24 alaturi de sora mea preferata. De ce? Simplu… pt ca altfel nu se poate .
Am fost la cumparaturi, am facut de mancare, am invatat si evident am baut cafea si ceai poate prea mult ).
A fost ca intotdeauna si parca altfel… e ciudat… am crescut amandoua, nu mai suntem copilite de 4-5 ani, nu mai punem la cale capcane pentru Mos Craciun (desi am pastrat inca clopotelul ce trebuiea sa ne trezeasca cand se atingea Mosu’ de brad) nici nu ne mai facem planuri cu acele minunate coroane de aur pe care urma sa le avem cand crestem mari (din nou… totusi n-am exclus nici ideea asta… o corana de aur cu multe multe diamante ne-ar prinde bine) si totusi suntem la fel, simtim aceleasi lucruri si povestim aceleasi lucruri.
Nu semanam fizic, fiecare are convingerile si scopurile ei personale, dar diferentele astea par a fi exact completarile de care avem fiecare nevoie.
Ma simt cea mai norocoasa ca am o sora care imi poate completa propozitia fara sa fiu nevoita sa o incep macar, sa ma inteleaga din priviri si sa ma puna la invatat.
Nu ma astept sa inteleaga cineva ceva din tot ce am scris,poate doar Anduta, restul n-au cum sa-si imagineze macar jumate din ce-i in sufletul nostru si cat de bine este cand suntem impreuna.
Te iubi tu sora-mea si mi tare dor de tine.
Nu am pus o poza cu noi doua pentru ca poza asta ilustreaza perfect ce-am vrut sa zic in articolul asta 
cine stie intelege
Da, am fost acasa, da m-am si intors inapoi. Cum a fost? Pai simplu… n-as fi vrut sa vin inapoi deci e evident cat de mult mi-a placut.
Clujul mi-a facut un frumos cadou de “inapoiere acasa” (daca exista asa ceva ), dupa aproape 4 saptamani de cautari am vazut in sfarsit o persoana zambind pe strada, pur si simplu mergea zambind, nu vorbea cu nimeni, nu asculta muzica in casti si nu se uita la nimic amuzant… si totusi zambea. M-am bucurat foarte mult, atat de tare defapt incat am zambit si eu, culmea era o fata… deci nu-s toate animatoare sau mironosite.
Femei… am impresia ca sunt o specie aparte, fiecare unica in felul ei si totusi par facute la indigo. De unde parerea asta despre ele (mai ales ca si fac parte din specie )? Din autobuz desigur, se pare ca autobuzul a devenit locul meu de meditatie profunda.
Am avut “placerea” sa nimeresc langa o animatoare ce purta o discutie foarte interesanta la telefon. Stiu, stiu nu-i frumos sa tragi cu urechea, dar ma plictiseam, nu pot sa ascult nici muzica pentru ca ma doare o ureche asa ca… nu m-am putut abtine. Tipa povestea ca ar vrea si ea sa danseze topless in nu stiu ce club pentru 1200 de euro, dar nu poate pentru ca trebuie sa fie foarte discreta in privinta job-ului ei. Mama ei a avut 2 preinfarturi si sa afle ca e animatoare i-ar putea fi letal. Naspa de ea ce sa zic. Povestea de o prietena de-a ei care lucreaza vanzatoare si ia 600 Ron pe luna…. bani pe care ea ii face intr-un weekend si ii cheltuieste pana marti… si zicea ca nici aia nu e viata… deci animatoarea era prinsa la mijloc, nici saraca, nici bogata, o femeie ca oricare (financiar vorbind).
Asta a fost o “femeie” din autobuz… cu anumite valori morale, n-am degand sa le discut ca-i fix treaba ei, am apreciat ca s-a gandit la mama ei…
Alte doua tipe in autobuz (nu in acelasi) foarte sfioase, de parca acum mergeau de la o manastire la alta povesteau despre Iisus sis despre credinta, erau foarte incantate despre Biblie si povesteau ele aprins despre nu stiu ce pasaj. M-a surprins ca erau ortodoxe, ma asteptam sincer sa fie ceva pocaite, in fine. Nu stiu cum au dat ele din vorba in vorba si au ajuns la Preasfintitul Teofan si au inceput “a mele” barfe, pana au ajuns din nou nu stiu cum la parinti… una din ele nu-si mai vazuse parintii de 2 ani… dar a zis ca nu ii cauta ca n-are povesti cu ei…
Ok, si cum e cu discutia despre Iisus? credinta? iubire? M-am lamurit… tot un fel de animatoare sunt si astea… numai ca se imbraca mai urat.
Stiu ca nu toate femeile sunt ca astea 3, dar mi s-a parut foarte interesant ca niste persoane care par a fi complet diferite la prima vedere, se dovedesc a avea atatea in comun… si asta ce am prins eu din discutii in 6-7 statii de autobuz:)
Oare ele ce fel de femei ajung?
In ultimele 2 saptamani mi-am facut un obicei, de cate ori merg cu troleul numar persoanele care merg pe strada zambind… a fost o treaba destul de usoara pentru ca am vazut doar cativa copii zambind, oameni adulti niciunul. Mi se pare de-a dreptul deprimant. Stiam ca vor fi putini, dar nu mi-am imaginat ca nu va fi niciunul.
Viata ia forme ciudate, de multe ori se deruleaza inaintea noastra si nu reusim sa o traim ci doar sa o vizionam si asta probabil de fura zambetul.
In ultimul timp am reflectat foarte mult la viata mea, la momentul in care ma aflu si la viitorul ce ma asteapta, e ciudat, parca ultimii ani i-am urmarit de la distanta nu i-am trait, m-am lasat purtata de val si am refuzat orice decizie, am preferat sa ma complac. Cum am reusit? Habar n-am, dar acum imi pare rau, as fi vrut sa am nebunia si curajul pe care il aveam la 14-15 ani, sa fiu impotriva tuturor si daca trebuie chiar si impotriva mea.
Ce se va intampla cu cei din jurul meu cand vor realiza ca vreau sa traiesc? cand o sa incetez sa derulez viata si o sa incep sa o simt? cand voi lua decizii grele si poate nebunesti? Nu stiu, dar abia astept sa aflu.
P.S: Articolul asta e pentru sufletele ratacite care au uitat cum e sa mergi zambind pe strada fara sa ai un motiv, si pentru cei care au curajul sa alerge pe strada doar pentru a simti vantul pe obraz.
