Despre biserica


Trebuie sa recunosc ca zilele astea am fost cam revoltata si eu pe biserica, sau asa am crezut.

Mi-as dori foarte mult bon fiscal pentru lumanari, dulceata, miere si tot felul de iconite pe care le cumpar din manastiri (mai corect spus le-as putea cumpara, sincera sa fiu nu am mai dat pe la o manastire de la ultima excursie cu scoala, deci nu-s revoltata chiar pe banii mei).

Mi-as dori la fel de mult sa ma pot duce sa ma plang unui preot despre problemele mele si sa-i spun ca am impresia ca Dumnezeu nu ma asculta deloc, fara sa-mi zica in urmatoarea propozitie ca o sa ard in flacarile iadului (din nou nu e chiar cazul meu, dar tot simt ca preotii nu ne inteleg si ne judeca in loc sa ne ofere macar o iluzie de acceptare).

Mai ales daca analizez tot ce am scris eu pe blog as zice ca sunt foarte suparata pe biserica,  pe Dumnezeu, pe tot, dar nu-i deloc asa.

Pentru mine cel putin relatia cu Dumnezeu e cam la fel ca si cea cu neamurile, ne enervam uneori, ne stim toate calitatile si defectele, ne certam cum doar cu oamenii aia dragi poti sa o faci, dar tot acolo ramanem, unul langa celalalt, pentru ca nu putem sa nu ne iubim. Asa simt eu, ca iubirea aia e in suflet si nimic nu o sa o scoata de acolo, nici un necaz, nici un impozit, nici un patriarh, pentru ca m-am nascut cu ea in suflet.

Parca toata relatia asta are sens asa nu?

De ieri am toata ideea asta foarte bine conturata in minte. Ieri am fost in biserica din satul bunicilor mei la slujba. Nu-i o biserica imensa si oricum era tare tare pustie, atatea fete dragi lipseau de acolo, dar bunica mea era pe scaunul ei, pe locul ei si asta mi-a umplut sufletul de bucurie si ochii de lacrimi.

Cu plansul am continuat-o toata slujba caci pentru prima data chiar sunau bine pricesnele alea si locul de sub icoane era ocupat de o cruce (ala era locul meu si a lui soramea cand eram mici, ne inghesuiam sub icoane si ne bateam impleteam ciucuri).

In biserica aia mi se deschide sufletul, acolo sunt eu 100% cu toate bucuriile si tristetile mele si acolo mi-am dat eu seama ca n-am nici o problema cu biserica si cu Dumnezeu, dar totusi am cu patriarhul. Ma supara directia in care merg lucrurile, ma supara renumele urat pe care il capata Biserica Ortodoxa si il consider pe el raspunzator pentru asta. Nici macar nu vreau sa se schimbe nimic cu adevarat, vreau doar sa-si angajeze un om foarte bun de PR, in felul acesta el repara imaginea si noi il cautam pe Dumnezeu, oricum trebuie sa-l cautam in noi nu in ei, dar ura asta nu ne lasa altfel.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s